Dumnezeu ne iubește – aceasta tot omul o știe, indiferent de credința lui. Ne dezvăluie dragostea lui în multe chipuri, în faptă și în cuvânt, pe față și într-ascuns, firesc și mai presus de fire.
Poporul Său, Israelul cel vechi și cel nou, a cunoscut în mod particular iubirea dumnezeiască, Dumnezeu exprimându-și dragostea față de ei ca tatăl față de fii, ori ca stăpânul față de slujitori, ori ca demiurgul față de cei creați.
Însă chipul desăvârșit al dragostei și purtării Lui de grijă față de poporul Său este exprimat prin relația dintre Dumnezeu-Mirele și Israel-mireasa Lui. Firul roșu al istoriei poporului ales este această poveste de iubire măreață, curată, profundă și jertfelnică între Dumnezeu și om.
În Vechiul Testament găsim așezat sub semnul tainic al nunții dintre Domnul și poporul Său, despre care proorocii au vorbit așa:
Așa zice Domnul: «Pentru aceasta, iată Eu o voi atrage și o voi duce în pustiu și voi vorbi inimii ei [...] și ea va răspunde ca în vremea tinereții ei, ca în ziua când a ieșit din pământul Egiptului.»
Fost-a cuvântul Domnului către mine și a zis: «Mergi și strigă la urechile fiicei Ierusalimului și zi că așa grăiește Domnul: Mi-am adus aminte de credincioșia cea din tinerețea ta, de iubirea de pe când erai mireasă și mi-ai urmat în pustiu, în pământul cel nesemănat. Atunci Israel era sfințenia Domnului și pârga roadelor lui.»
«Atunci am trecut Eu pe lângă tine şi te-am văzut, şi iată aceea era vremea ta, vremea iubirii. Atunci mi-am întins Eu poala mantiei Mele peste tine şi am acoperit goliciunea ta, şi-am făcut un jurământ, am făcut un legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi tu ai fost a Mea.»
Însă Israel trădează acest legământ de nuntă de nenumărate ori prin neascultare, prin trufie, prin închinare la idoli de tot felul. Mâhnit și îndurerat, Domnul îi grăiește prin profeți:
«Au doară uită fata podoaba sa şi mireasa găteala sa? Poporul Meu însă M-a uitat de zile nenumărate [...] Însă tocmai cum femeia necredincioasă înşală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israel, v-aţi purtat cu înşelăciune faţă de Mine, zice Domnul.»
Dar tu te-ai încrezut în frumusețea ta și, folosindu-te de renumele tău, ai început să te desfrânezi; și-ai cheltuit desfrânarea ta cu tot trecătorul, dându-te lui. Ai luat din hainele tale, ca să-ți faci locuri înalte [altare] în culori felurite și te-ai desfrânat acolo, cum niciodată nu s-a întâmplat și nici nu va mai fi. Ai luat lucrurile tale de găteală, făcute din aurul Meu și din argintul Meu, pe care ți le-am dat Eu și ți-ai făcut chipuri de bărbat și te-ai desfrânat cu ele. Ai luat hainele tale cele brodate și i-ai îmbrăcat pe ei cu ele; ai pus înaintea lor uleiul și tămâia Mea. Și pâinea Mea, pe care Eu ți-o dădeam ție; făina de grâu, uleiul și mierea, pe care Eu ți le dădeam ție, tu le puneai înaintea lor spre miros de bună mireasmă; iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu. Ai luat pe fiii tăi și pe fiicele tale pe care Mi i-ai născut Mie și i-ai adus lor jertfă spre mâncare. Dar puțin te-ai desfrânat tu oare? Ba tu și pe fiii Mei i-ai junghiat și i-ai dat lor, trecându-i prin foc. Pe lângă toate urâciunile și desfrânările tale tu nu ți-ai adus aminte de zilele tinereții tale...
Dumnezeu-Mirele nu se leapădă însă de mireasa Lui adulteră, ci făgăduiește că o va căuta, o va curăți de păcat și o va reașeza în casa Lui cu cinstea dintâi, iertând și uitând fărădelegea ei:
Bărbatul tău este Făcătorul tău și numele Lui: Domnul Savaot și Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel: «Dumnezeul a tot pământul» se cheamă! Ca pe o femeie părăsită și cu inima întristată te cheamă Domnul; ca pe soția din tinerețe care a fost alungată; zice Dumnezeul tău. Doar o clipă te-am părăsit, dar cu mari îndurări te iau lângă Mine. Într-o izbucnire de mânie, pentru o clipă Mi-am întors fața de la tine, dar în îndurarea Mea cea veșnică Mă voi milostivi de tine, zice Răscumpărătorul tău, Domnul... Munţii pot să se mute din loc şi colinele să se clatine, dar milostivirea Mea nu se va depărta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va zdruncina, zice Domnul, Care are milă de tine.
«Dar Eu Îmi voi aduce aminte de legământul Meu încheiat cu tine în zilele tinereții tale și voi înnoi cu tine un așezământ veșnic [...] Voi înnoi așezământul Meu cu tine și vei cunoaște că Eu sunt Domnul, ca să-ți aduci aminte și să te rușinezi, ca pe viitor să nu poți nici gura să-ți deschizi de rușine, când îți voi ierta ceea ce ai făcut», zice Domnul Dumnezeu.
Așezată la mijlocul Scripturilor ca mărturie a acestei nunții tainice stă Cântarea Cântărilor, scriere ușor smintitoare (ca și cartea Apocalipsei) dacă nu este citită în cheia corectă. Sub vălul poveștii de dragoste între Solomon și Sulamita se revelează de fapt promisiunea nunții desăvârșite între Dumnezeu și poporul Său. Așa cum în Miorița nunta dintre cioban și natură este o alegorie a nuntirii lui cu eternitatea prin moarte, la fel și în Cântarea Cântărilor iubirea omenească dintre soț și soție este alegorie a nuntirii dumnezeiești dintre Dumnezeu-soț și Biserica-soție.
nu este întâmplătoare. Sionul, cetatea Ierusalimului, este inima lui Israel, iar centrul ei este Templul, locul unde Dumnezeu se întâlnește cu poporul Lui la momentele aducerii de jertfe. Cuvintele de dragoste (rugăciunile, adică) sunt înmiresmate de tămâiere în cămara de nuntă – Sfânta Sfintelor. Apropierea omului de Dumnezeu este cultică, nunta este ritualică, soții sunt încununați cu cele trei prerogative divine: regalitatea, preoția și profeția.
Profunzimea legăturii dintre Domnul și popor era reflectată și în nunta la vechii evrei, care avea forma cultului la Templu. Mirele evreu purta cunună ca un rege și era înveșmântat în haină făcută dintr-o singură bucată, fără cusături, ca veșmântul sacerdotal al Marelui Preot (hiton, gr.; kitel, ebr.), iar capul său era uns cu unt-de-lemn. Mireasa era adusă de cavalerul de onoare după îmbăierea cu apă curată, la fel cum preoții se apropiau de altar doar după ce se spălau ritualic.
Nunta ținea șapte zile, la fel ca marea sărbătoare evreiască a Azimelor, care era precedată de Paște, punctul culminant atingându-se în a șaptea zi, când mirii părăseau familia și prietenii și se retrăgeau în cămara de nuntă însoțiti de cântările de jale ale acestora, de unde nu mai ieșeau decât a doua zi dimineața. Cămara de nuntă era tămâiată și împodobită cu simboluri și culori regăsite în Templu, nemaivorbind de faptul că era construită ca un cub, după . Consumarea nunții era văzută ca aducerea de jertfă înaintea lui Dumnezeu, ca din unirea celor doi să răsară o nouă viață.
Având această imagine a nunții la evrei nu este greu să vedem Cine este Mirele Bisericii, prin Care a fost învrednicită omenirea la statutul de mireasă, și când s-a desăvârșit nunta izvorâtoare de viață veșnică dintre Dumnezeu și om…
La vremea rânduită, un glas a răsunat la apele Iordanului care chema poporul să se spele de păcate prin botez și pocăință. Acest glas a mărturisit că Mesia-Mirele este Iisus Domnul:
«Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.»
Ioan Botezătorul, căci el este prietenul, cavalerul de onoare al Mirelui, Îi aduce lui Iisus mireasa îmbăiată în apele botezului, curată de păcate, spre a o logodi Lui.
Iar că Iisus este mirele o arată însuși Mântuitorul la , când și-a asumat rolul acestuia de a se îngriji de cele ale nunții, prefăcând apa în vinul cel mai ales, spre bucuria nuntașilor.
Apoi, în Samaria, la fântana lui Iacob, Iisus ni se arată ca vestiții miri din vechime – , , – care și-au pețit miresele în prezența unei fântâni, cerând să li se dea apă să bea. De aceea și femeia samarineancă, și ucenicii au fost surprinși de , tocmai pentru că aveau acest înțeles al pețirii. Prin femeia dublu-adulteră de la fântâna de lângă Sihar (adulteră o dată prin credința eretică a Samariei și alta, prin condiția socială) se împlinea făgăduința Dumnezeului-Mire că va căuta și va răscumpăra mireasa necredincioasă.
Apoi prin , Iisus se identifică fără echivoc cu Mirele care își cheamă poporul la nunta Sa, răsplătind pe cei vrednici și mustrând pe cei fără haină de nuntă.
Dar nunta în sine când a avut loc? Sărbătoarea cea de șapte zile a nunții lui Iisus se întâmplă în Săptămâna Mare, premergătoare Morții și slăvitei lui Învieri. Ea începe cu Intrarea Sa în Ierusalim, când Mântuitorul vine să-și întâmpine mireasa, poporul cel iubit al Lui:
Ieşiţi neamuri, ieşiţi popoare şi vedeţi astăzi pe Împăratul ceresc intrând în Ierusalim pe mânz de rând ca pe un scaun preaînalt. O! Neam iudeu necredincios şi desfrânat, vino de vezi pe Cel văzut de Isaia venind cu trup pentru noi, cum îşi logodeşte ca pe o mireasă curată pe noul Sion şi leapădă adunarea cea osândită. Şi ca la o nuntă nestricată şi neîntinată au alergat lăudând pruncii curați şi fără de răutate. Cu care împreună şi noi, cântând cântarea cea îngerească, să strigăm: Osana, Celui dintru înălţime, Celui ce are mare milă!
Adunare vicleană şi desfrânată, care n-ai fost credincioasă bărbatului tău, pentru ce ţii legământul căruia n-ai fost moştenitoare? Pentru ce te lauzi în Tatăl, lepădându-te de Fiul ? Pe proorocii care au propovăduit pe Fiul nu i-ai primit; cel puţin ruşinează-te de feciorii tăi, care strigă : Osanna, Fiul lui David ! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Cântările Deniilor acestei săptămâni: sau îndrăgita luminândă vorbesc nemijlocit despre nunta Domnului, făcând dese referiri la intrarea cu atentă pregătire a miresei-Biserică în cămara de nuntă.
Cămara s-a deschis şi împreună cu dânsa s-a împodobit şi dumnezeiasca nuntă; Mirele este aproape, chemându-ne pe noi; deci, să ne gătim.
Fiecare dintre aceste denii este dedicată aspectelor duhovnicești ale nunții:
Denia de Luni, săvârșită duminică seara, ne înfățișează chipul feciorelnic al , fiul iubitor de curăție trupească și sufletească al lui Iacob, aducându-ne aminte de cum a fugit de desfânarea cu soția adulteră a lui Putifar, iubind mai mult pe Dumnezeu decât păcatul.
Denia următoare are ca model înțelepciunea și credincioșia în așteptarea Mirelui:
Pe Mirele, fraţilor, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăţi strălucind şi în credinţă dreaptă; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, ca fecioarele cele înţelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă.
Împodobindu-ne sufletele ca nişte făclii luminoase, să intrăm împreună cu Mirele, care merge la nunta cea nestricăcioasă, mai înainte până ce nu se închide uşa.
cântări denie Marea Marți
Întâlnim chipul ungerii cu unt-de-lemn al mirelui cântat în Denia de Miercuri, când ni se vorbește și de chipul duhovnicesc al pocăinței, curățirii de păcate și întoarcerii la Mirele său a poporului ales, prin , care a uns cu mir picioarele Domnului și le-a șters cu părul ei:
Joia cea Mare ne pune înainte , unde pâinea și vinul nuntașilor sunt Însuși Trupul și Sângele Mirelui Ceresc aduse ca jertfă în Cortul mărturiei, Templul lui Dumnezeu, tainic arătat în foișorul cel de sus:
Cort ceresc s-a arătat foişorul, unde a săvârşit Hristos Paștile, cina cea fără de sânge şi slujba cea cuvântătoare; iar masa tainelor ce s-au săvârşit acolo, jertfelnic înţelegător.
Mire, Cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.
cântări denie Marea Joi
Iar la Denia Vinerii celei Mari, Biserica aduce laude prin cântări înfricoșătoarei smerenii a Domnului-Mire, Care s-a lăsat în mâinile celor fărădelege ca să pătimească pentru păcatele noastre:
Astăzi S-a spânzurat pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape. (de trei ori) Cu cunună de spini S-a încununat împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă S-a îmbrăcat, Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat, Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane S-a pironit mirele Bisericii. Cu suliţa S-a împuns Fiul Fecioarei ! Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită învierea Ta.
cântare denie Marea Vineri
În dimineața Vinerii Mari, în care se și serba Paștele evreiesc, Iisus a fost pentru nunta Sa: a primit cununa de mire în chipul celei de spini și a fost înveșmântat peste hitonul sacerdotal (haina fără cusătură trasă la sorți de soldați la picioarele crucii) cu mantie roșie de rege. Cu mare alai și cântări de jale a fost dus spre cămara de nuntă – Crucea și Mormântul – spre a se uni prin jertfă cu Mireasa Lui.
După cum spune și Sf. Ap. Pavel, taina aceasta mare este … în(tre) Hristos și Biserică. (Efeseni 5:32) Despre ce taină este vorba? Despre taina nunții din Grădina Edenului, unde Eva a fost dată ca mireasă lui Adam prin (din) lui, după ce acesta a căzut în somn greu. Iisus-Mirele, adormind în somnul morții pe cruce, a fost străpuns în coastă și, din curgerea apei și a sângelui, prefigurări ale Botezului și Euharistiei, s-a unit în nuntă cu Biserica Lui, poporul cel nou al lui Israel.
Apoi a fost coborât de pe cruce și dus în mormântul-cămară din care avea să iasă, înviind ca un Dumnezeu, Duminică foarte de dimineață.
Cerşit-a Iosif de la Pilat trupul lui Iisus şi L-a pus pe el în mormânt nou al Său; că avea să iasă EI din groapă ca dintr-o cămară. Cel ce ai sfărâmat puterea morţii şi ai deschis oamenilor uşile raiului, slavă Ţie.
În Hristos-Mirele s-a desăvârșit legătura nupțială dintre Dumnezeu și Biserică. Mireasa a fost iertată și reabilitată prin jertfa Mirelui și viața veșnică s-a revărsat peste ea din iubirea Lui. În ziua cea mare a praznicului Învierii Biserica cântă Mirelui său așa:
Să ne apropiem, purtătorilor de lumină de Hristos, Cel ce a ieşit din mormânt ca un mire şi să prăznuim împreună cu cetele cele iubitoare de praznice Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare.
Veniţi de la vedere femei binevestitoare şi ziceţi Sionului : Primeşte de la noi bunele vestiri de bucurie, ale Învierii lui Hristos; veseleşte-te, saltă şi te bucură, Ierusalime, pe Împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un mire ieşind.
Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-a răsărit; Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; o Paştile ! Izbăvirea de întristare. Că astăzi din mormânt ca dintr-o cămară [de nuntă] strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut zicând : Propovăduiți Apostolilor.
Deși nunta dintre Iisus și Biserică a început prin Moartea și Învierea Domnului, ea nu este încheiată. și mireasa (noi, creștinii) încă se poticnește în infidelități zi de zi. Însă, potrivit nunții evreiești, mirele este cel care trebuie să asigure locuință miresei, ca după încheierea nunții să meargă și să viețuiască împreună cu ea acolo. În același chip vorbește Domnul Hristos ucenicilor Săi la ospățul pascal din foișor:
Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi [...] Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi [încă] veni. [...] În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. [...] Mă duc să vă gătesc loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu.
Noi, poporul cel nou al lui Dumnezeu, suntem în așteptarea Mirelui-Iisus, Care va veni cu slavă multă la sfârșitul veacurilor să își aducă Biserica-Mireasă în casa pregătită ei:
Și a venit unul din cei șapte îngeri [...] zicând: Vino să-ți arăt pe mireasa, femeia Mielului. Și am văzut cer nou și pământ nou. [...] Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Și am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va sălășlui cu ei și ei vor fi poporul Lui și însuși Dumnezeu va fi cu ei.
Nu putem încheia acest cuvânt fără a vorbi despre aceea care cu adevărat s-a arătat cer și Biserică lui Dumnezeu, adevăratul Chivot purtător al Cuvântului, Mireasa lui Dumnezeu cea neîntinată, care purtat în pântece rodul vieții, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră – Maica lui Dumnezeu și pururea Fecioară Maria! Ea este chipul desăvârșit al Bisericii-Mireasă și model nemincinos și dătător de nădejde al creștinilor care sunt în așteptarea Mirelui-Hristos.
Cămară cerească şi Mireasă, numai tu una te-ai arătat pururea Fecioară; că ai purtat pe Dumnezeu şi L-ai născut întrupându-Se din tine neschimbat. Pentru aceasta toate neamurile, ca pe o Maică, dumnezeiască Mireasă, cu dreaptă credinţă te slăvim.
Bucura-mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul meu întru Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu veșmântul veseliei m-a acoperit. Ca unui mire mi-a pus mie cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă. Căci ca pământul care răsare ierburi, şi ca o grădină în care sămânţa încolţeşte, aşa Domnul, Dumnezeu va face dreptatea să răsară şi înaintea tuturor neamurilor proslăvirea sa. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi sta locului până ce dreptatea lui va împrăştia raze ca o strălucire de slavă şi mântuirea va arde ca o flacără. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. Şi nu ți se va mai zice ţie : alungată, şi țării tale : pustiită, ci tu te vei chema : întru tine am binevoit şi ţara ta : cea cu bărbat, căci Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ. Şi în ce chip se însoţeşte flăcăul cu fecioara, cel ce te-a zidit se va însoţi cu tine şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa se va veseli de tine Dumnezeul tău !
info:
- Isus Mirele, de Brant Pitre
resurse:
- Icoane din biserica Sf. Chiril și Metodiu, București
