Lucrarea de față nu depășește limitele impuse prin definiție unui eseu: o încercare de analiză subiectivă, de proporții restrânse, fără pretenția ori, nici măcar, intenția de a epuiza tema propusă de autor.
Marinov prezintă anorexia în toată macabritatea ei, dezvăluind treptat toate cauzele posibile ce pot sta la baza declanșării acestei condiții patologice, ca și toate fantasmele trăite mai mult sau mai puțin conștient de către femeile afectate.
Se dezvăluie astfel faptul că universul mental al femeii anorectice se învârte, de cele mai multe ori, în jurul unei tentative continue de ucidere ori de înmormântare. A eului propriu, a altor persoane din trecut, cunoscute sau necunoscute, a unor personaje imaginare etc. De aici, caracterul macabru al anorexiei.
Eseul de față se limitează la doar câteva titluri din cuprinsul stufos al cărții: “Cloaca nediferențiată”, “Vampirismul halucinatoriu și vampirismul perceptiv”, “Obiectul-zonă complementară”, respectiv “Tatăl decăzut”.
Cloaca nediferențiată (1)
Pe bună dreptate, autorul plasează rădăcinile anorexiei în trăirile copilăriei. De altfel, acestea sunt cele care ne alcătuiesc, strat peste strat, ca oameni. Suntem rezultatul tuturor experiențelor noastre – reale și virtuale –, mai ales al celor trăite în copilărie, când substratul nostru psihologic și sufletesc este în plină creștere și dezvoltare. Soliditatea și rezistența unei clădiri depinde de fiecare piatră și element care o alcătuiește.
Pentru tânăra anorectică, firul merge înapoi în timp în primăvara copilăriei, când fetițele încă nu sunt conștiente de genul lor, mai exact de alcătuirea anatomică specifică genului feminin. Confuzia trăită de majoritatea fetițelor cu privire la aparatul genital, comparativ cu cel bărbătesc, cumulată cu alte experiențe – care, la fel, produc confuzie și derutează – constituie un suport al anorexiei de mai târziu.
Atât defecația, cât și menstruația sunt procese fiziologice naturale. Personal, găsesc ceva mai mult în spatele acestor încercări de suprimare a lor. Această “cloacă” este o minciună, o fantasmă ca și multe altele care le bântuie pe aceste tinere. Dacă defecația este, într-adevăr, un proces de curățare a intestinului, de eliminare a unor reziduuri nefolositoare, menstruația este urmarea neîmplinirii “așteptării” oului omenesc de a deveni pui, de a deveni copil. Deși scopurile lor sunt atât de diferite, fata anorectică intuiește existența unei legături, a unui aspect comun. Ea își dorește o curățare interioară, dar confuzia care o caracterizează, rămasă din copilărie și devenită acum patologică, o face să se orienteze către părțile vizibile ale corpului care elimină sau par că elimină mizerii, necurății.
Vampirismul halucinatoriu și vampirismul perceptiv (2)
Eu nu cred că tinerele care suferă de anorexie sunt mai bolnave sau mai afectate de această stare patologică de confuzie decât mulți alții dintre noi. La ele doar se manifestă mai pregnant, mai evident, mai atipic. Cred că toți oamenii avem această căutare a curăției, acest sentiment al unei murdării care nu se mai desprinde de pe noi. Îmi pare că etiologia și simptomele anorexiei ilustrează perfect starea căzută a omului despărțit de Divinitate. Tânăra anorectică este cea care dorește – mai mult sau mai puțin conștient – să vindece și să elibereze în trupul ei nu doar pe ea însăși, ci și pe mamă sau pe tată sau pe bunici, pe unchi, pe frați – cunoscuți sau necunoscuți. Pentru a împlini acest lucru, ea se supune unei asceze. Știe, intrinsec, că aceasta este singura cale de a se izbăvi pe ea și de a-i izbăvi și pe ceilalți. Problema, adică “ceva-ul” care face ca toată această simțire realistă și sănătoasă să degenereze în boală, aș zice eu, este societatea modernă.
Această societate care s-a lipsit pe sine de Adevăr, de repere și valori, care a generat oameni derutați, dezorientați. De aceea, tinerele acestea care s-ar putea sfinți ajung, de fapt, să se distrugă, neajutându-i nici pe cei pe care, în fantasmele lor, îi eliberează.
Obiectul-zonă complementară (3)
Vladimir Marinov punctează câteva trăsături definitorii ale anorexiei, respectiv ale tinerei afectate de anorexie: simularea unei stări de doliu (tristețe, vinovăție, furie, frică, simptome fizice), incapacitatea discernerii între reprezentare și percepție (de aici, halucinațiile), confuzia între proiecție și introiecție, căutarea aprobării în privirea celuilalt ș.a. Mi se pare importantă sublinierea faptului că fata afectată de anorexie nu este singura responsabilă de starea ei; de multe ori, nu e nici chiar prima responsabilă. 
Autorul prezintă ca radicală legătura fetei – prunc cu mama, legătură care se stabilește îndeosebi prin actul alăptării. O dată cu laptele, copilul primește de la mamă și stările ei lăuntrice, psihologice, sufletești. Prin lapte, copilul este hrănit cu toți hormonii eliberați de mamă ca răspuns al stărilor ei de bucurie, de împlinire, de neliniște, de supărare. Copilul este hrănit cu prezența sau cu absența mamei – ideea aceasta am găsit-o ca fiind de mare importanță. Fantasmele vampirice și canibalice de care pomenește autorul în lucrarea sa pot fi puse în totalitate pe seama absenței mamei în timpul alăptării: copilul simte că nu este simțit de mamă și, în subconștientul și inconștientul lui, disperat, ar fi în stare să sugă tot laptele (care nu e altceva decât sângele mamei, lipsit de componenta celulară) sau să îi înghită tot sânul. Această absență a mamei va naște mai târziu tot felul de complexe, care explică dorința, căutarea aproape avidă de către tânără a aprobării mamei – dacă mama nu s-a bucurat de momentele alăptării, cel mai probabil copilul a fost de vină! Comportamentul de înfometare al tinerei apare, așadar, ca un mecanism compensator.
Ori este des plecat, deci tot absent. Ori autoritatea sa paternă și bărbătească este subminată de caracterul falic al mamei – motiv de confuzie pentru copilul care abia află cum stau lucrurile în lumea și în viața aceasta. Ori este un pervers, care abuzează de copil, lăsând răni adânci atât în trupul firav, cât și în mintea și sufletul și mai firave ale fetiței. Fetița, confuză și cu probleme existențiale neelucidate, caută o limpezire a lucrurilor: intuiește apartenența la același gen cu mama ei și o vede ca pe o rezolvare a enigmelor. Aceasta o va împinge către încercări de explorare a corpului mamei, concomitent cu încercarea de descoperire a propriului corp, lucru care, mai târziu, se poate concretiza în relații de tip homosexual.
Tatăl decăzut (4)
Înfometarea fetei anorectice are niște cauze conștiente, superficiale, cu rădăcini foarte adânci în subconștient și în inconștient. Fata încearcă să transmită niște mesaje prin intermediul corpului ei slab: fie tatălui, pentru a-l determina să păstreze o distanță corectă sau pentru a-i atrage atenția asupra ei (nevoie de atenție care poate fi naturală, dar și pervertită – cazul fetelor care doreau să-și înlocuiască mamele ce nu-și împlineau, din diferite motive, datoria de soție), fie mamei, fie altor rude și apropiați ce au jucat roluri similare celor descrise mai sus.
În realitate, fata vede în corpul ei slab, prea slab, o formă de apărare: caută să se aducă pe sine într-o stare de inexistență, pentru că ceea ce nu există nici nu poate fi rănit! Și pentru că ceea ce nu avem, ne dorim uneori cel mai mult, ea încearcă să întruchipeze fantasma aproape a oricărui copil de a vedea ce fac ceilalți când el nu mai este. Nu riscă să se sinucidă, ci se menține pe un hotar care îi dă satisfacția împlinirii acestei fantasme.
...
Aș vrea să închei nu cu un rezumat al celor scrise până acum, pe care să-l numesc “Concluzii”, ci cu o idee legată de obiectul primar al căutărilor în anorexie: curățenia interioară. Nu cred că purgația este cheia, ci speranța. Așa cum în sticla de dezinfectant nu trăiesc microbi și, pentru a scăpa de microbi, folosim dezinfectant, tot așa cred că pentru a găsi și a ne împropria aceasta curățenie căutată foarte activ de tânăra care suferă de anorexie, avem nevoie să folosim Ceva curat prin Sine Însuși, Ceva în care nu pot trăi microbii, în care nu pot sta murdăriile. Pentru că oricine și-a pus în El nădejdea, se curățește pe sine, așa cum Acela curat este.[1] Mai cred și că tânăra anorectică și, prin extensie, orice om, în calitatea sa de ființă socială, are nevoie să simtă că nu este dispensabilă și că are valoare. Acest simțământ reprezintă un motor puternic al dorinței de însănătoșire și el trebuie uns în primul rând de către cei care l-au inhibat – mama, tatăl –, apoi de către cei care se numesc pe ei prieteni și, recăpătându-și puterile fizice și psihice, tânăra să poată auzi glasul lui Dumnezeu care o asigură că este neprețuită, valoarea ei cântărindu-se cu aur.[2]
[1] 1 Ioan 3, 3
[2] Plângerile lui Ieremia 4, 2
info:
resurse:
- Photo by Artak Petrosyan on Unsplash
- Photo by Annie Spratt on Unsplash
- Photo by Jonathan Borba on Unsplash
- Photo by James Garcia on Unsplash
- Photo by Kleiton Silva on Unsplash
- Photo by Natalya Zaritskaya on Unsplash
