La Denia din seara Duminicii Floriilor Biserica ne cheamă să privim chipul Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, oglindit în chipul fiului lui Iacob-Israel, preafrumosul Iosif. Nu întâmplător este pus Iosif la începutul Săptămânii Mari a Sfintelor Patimi ale Mântuitorului, fiind el cel dintâi dintre drepții pătimitori, al cărui exemplu nu a mai fost egalat de nimeni din vechime până la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos.
Încă din pruncia lui Iosif se văd semnele preînchipuirii lui Iisus: în casa lui Iacob s-a născut prima și cea mai iubită mlădiță a iubirii statornice dintre el și Rahela. Iosif este deci fiul cel dorit al tatălui, așa cum Iisus este Unul-Născut și iubit al Tatălui Ceresc. S-a născut Iosif din înțeleapta Rahela, considerată de evrei drept mama și mijlocitoarea poporului ales Israel, așa cum Iisus a luat trup din fericita in veci Doamnă a noastră Maria, mama și ocrotitoarea poporului creștin al lui Dumnezeu, noul Israel.
Înzestrat a fost Iosif cu toate virtuțile: curăția, ascultarea, înțelepciunea, dreptatea și blândețea cea nevinovată, după cum Iisus încununat a fost de toate acestea, plin fiind de Duhul, vestit prin prooroci ca fiind plinirea a toată bunătatea.
Iosif cel pizmuit de frații lui – pentru că prin cele bune arăta nedreptatea lor – a fost vândut rob de aceștia prin Iuda, fratele, pentru 20 de arginți, așa cum Dreptul lui Dumnezeu, Iisus, a fost urât de frații lui din neamul evreiesc – pentru că era Martor al răutății lor – și vândut prin Iuda, ucenicul, pentru 30 de arginți.
Începătorul răutății și tatăl minciunii, diavolul, i-a încercat pe amândoi. Iosif a trecut prin focul ispitirii trupești, prin femeia lui Potifar în pustiul surghiunului egiptean, și a ieșit biruitor, păstrându-și neatinsă fecioria. Iisus a fost încercat cu ispitirea din Rai a strămoșilor Adam și Eva: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții (1Ioan 2), în pustiul Carantaniei, dincolo de Iordan, și, biruind, au venit la el puterile feciorelnice (îngerii) ca să-I slujească.
Și Iosif, și Iisus au suferit fără să se plângă, după cum spune proorocul despre Mesia: ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas (Isaia 53) – aruncați au fost în adâncul pământului: unul în temnița domnească timp de 3 ani, Altul în mormânt de neam ales vreme de trei zile. Dar stricăciunea nu s-a atins de ei: Iosif a fost scos din închisoare și pus stăpânitor peste tot Egiptul, iar Iisus a înviat și a împărățit peste toată creația, ca Domn al vieții și al morții.
Ajungând cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu vice-faraon al Egiptului, Iosif a chivernisit bine cei șapte ani de belșug, adunând surplusul de grâne în hambare astfel că, venind seceta peste tot pământul, pustia Egiptului a devenit izvor de hrană și viață pentru toate popoarele. Domnul nostru Iisus Hristos, izvorând cuvânt viu poporului însetat, nu a trecut cu vederea nevoia lor de hrană trupească, ci, în pustiul Iudeii a înmulțit cele șapte pâini ca mii de oameni să se sature din miraculosul ospăț al Stăpânului.
La întoarcerea acasă după 30 de ani de pribegie, patriahul Iacob, a ridicat împreună cu fiii săi, printre care era și Iosif, altar și jertfă de mulțumire Domnului Dumnezeu în cetatea Sichem, săpând și o fântână acolo, numită de urmașii lui Puțul lui Iacov, pentru ca oricine va înseta să vină și să bea. Împlinind 30 de ani de viețuire smerită ca om, Iisus, Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu, sosind la Sihar (vechea cetate Sichem) a poposit la Puțul lui Iacov și, având acea renumită conversație cu femeia samarineancă (sfânta Fotini de mai târziu), s-a arătat pe Sine Izvorul cel Adevărat, din care oricine bea nu va mai înseta în veac.
Acolo, la fântâna din Samaria, fiii credinței lui Avraam s-au contopit cu fiii împăcării lui Fotini.
Acolo, în pământ străin (samarinenii, urmași ai lui Iosif, se depărtaseră de adevărata închinare la Dumnezeu, păstrată de iudei), mila și adevărul s-au întâmpinat, dreptatea și pacea s-au sărutat. Acolo, toiagul lui Iosif s-a unit cu toiagul lui Iuda și s-au făcut unul singur (Iezechiel 37:19) în mâna lui Iisus-Mesia, Fiul lui Dumnezeu și Sfântul lui Israel.
Străină este celor necredincioşi curăţia şi departe de la cei credincioşi fărădelegea; iar marele Iosif s-a ferit de păcat şi s-a făcut chip curăţiei şi închipuire cu adevărat lui Hristos.
(cântări din Sfânta și Marea Luni)
