Disclaimer:
Ideea acestui articol a venit întâmplătorNimic nu este întâmplător, totul este proniator. (părintele C-tin Galeriu) și Întâmplarea este pseudonimul lui Dumnezeu când nu vrea să se semneze. (scriitorul Anatole France) pe fondul unei vechi “obsesii” – chiasmul. Am făcut cunoștință cu acest procedeu stilistic odată cu primul studiu mai temeinic al Scripturii și l-am întâlnit adesea atât în scrierile sfinte, cât și în cântările bisericești. Ba chiar și în structurile liturgice ale sărbătorilor și ale perioadelor anului bisericesc. Și nu e de mirare – chiasmul a fost mereu preferat de antici pentru memorarea și transmiterea informațiilor valoroase – texte sacre, istorie sau artă. Ce este chiasmul? Îl arată chiar sensul cuvântului din greacă, hiasma = încrucișare (hi fiind litera X, h-ul grecesc) – o parte oglindită de cealaltă. În fond, structura arată așa:
sau relatarea potopului sau multele învățături din psalmi sau Cartea lui Daniel sau troparele Învierii sau… și lista continuă.
Este de-a dreptul fascinant! Aceeași structură o regăsim și în așezarea punctelor cheie din Postul Mare, unde pornim cu izgonirea din Rai, aflăm ideea centrală în săptămâna Sfintei Cruci și încheiem cu primirea în Rai. Dar să începem cu începutul:
Anul liturgic are trei perioade: Triodul (cele 10 săptămâni înainte de Paști), Penticostarul (cele 50 de zile de la Paști până la CincizecimePogorârea Sfântului Duh (sau Rusaliile) – vezi Faptele Apostolilor, cap. 2) și Octoihulocto=opt, eh=glas – în perioada aceasta, săptămânal, se succed toate cele opt glasuri bisericești. (glas = tip de cântare bisericească, numită bizantină sau psaltică, folosind scări cu tonalități diferite: diatonic, cromatic, enarmonic) (restul anului).
Împărțirea aceasta nu este întâmplătoare, ci ține de o poruncă mântuitoarevezi Ieșire, cap. 34 și multe alte locuri din Ieșire, Levitic, Numerii și Deuteronom, unde se repetă în multe feluri porunca: Ziua aceea să fie spre pomenire și să prăznuiți într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca așezare veșnică s-o prăznuiți, ca să vă fie bine! (paraf.) dată de Dumnezeu încă din vremea lui Moise: să se țină toate sărbătorile la vremea lor spre pomenire, adică spre aducere-aminte, rememorare. Iar ceea ce avem de amintit este însăși istoria mântuirii noastre. Iar începutul, dar și desăvârșirea se găsesc amândouă în Rai. Așa începe pomenirea istoriei mântuirii: în Rai. Acolo, Adam și Eva, deși scăldați în slava prezenței lui Dumnezeu, au fost amăgiți de diavolvezi Facere, cap.3 și s-au rupt de Izvorul Vieții.
Această tragică alegere, care a târât după sine în întuneric și durere toată creația, o pomenește Biserica în Duminica izgonirii din Rai, cea care deschide ușile Postului Mare și ne pune pe calea pribegiei fiului risipitor… Raiule preacinstit, podoaba frumoasă, locaşul de Dumnezeu zidit, veselia nesfârşită şi desfătarea, slăvirea drepţilor, frumuseţea profeţilor şi sălăşluirea sfinţilor, cu sunetul frunzelor tale roagă pe Ziditorul tuturor să-mi deschidă uşile pe care cu neascultarea le-am închis; şi să mă învrednicesc a mă împărtăşi din pomul vieţii şi bucuriei, din care mai-nainte întru tine m-am desfătat.
(cântare din Duminica izgonirii din Rai)
Scriptura ne spune însă că Dumnezeu nu ne-a lăsat în ghearele consecinței greșelii, adică în ghearele morții, ci a făgăduit un Mântuitor care va zdrobi capul șarpelui-moarte și ne va deschide din nou Raiul, părtășia prezentei lui Dumnezeu. În Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a împlinit această făgăduință când, după moartea pe Cruce și șederea de trei zile în mormânt, a înviat cu slavă multă și a zdrobit puterea morții – prăznuire ce o face Biserica în a VIII-a DuminicăDuminica Învierii, a Sfintelor Paști, ca de altfel și în fiecare Duminică a anului, ținând astfel mereu trează amintirea slăvitei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos prin care am fost mântuiți., numărând de la cea a izgonirii din Rai.
Pășind cu smerenie pe calea pocăințeiSensul acestui cuvânt este cel de schimbare a minții, de ridicare a ei din cele de jos, așa cum arată cuvântul în limba greacă, metanoia (meta = dincolo de, depășire, ridicare și nous = minte, centrul ființei) vedem cum primele două zile ale Postului Mare sunt de ajunare (nu se mănâncă) pentru moartea omului (depărtarea lui de Viață) și sunt încununate a treia zi de Hrana de Viață dătătoare – Trupul și Sângele Domnului.
În paralel, ultimele două zile dinainte de Paști sunt zile de ajunare pentru moartea Domnului (jertfa de bună voie a Vieții), zile precedate de Cina de Tainăvezi Evanghelia după Luca, cap. 22 a împărtășirii din Trupul și Sângele Lui ce va fi jertfit pe Cruce.
Prima sâmbătă din Post este în amintirea minuniiLa 50 de ani după moartea Sfântului Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Această sărbătoare a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397) săvârșite cu puterea lui Dumnezeu de către sf. martir Teodor – hrănirea cu grâu (sub forma colivei) a creștinilor asupriți.
În paralel, prima Luni din Săptămâna Mare aduce aminte de Iosif, fiul lui Iacov și guvernatorul Egiptului, care a hrănit cu grâuIosif, cel mai desăvârșit om din Vechiul Testament și închipuire a lui Hristos-Mesia, a fost vândut de frații săi ca rob în Egipt, dar prin harul lui Dumnezeu a ajuns vice-faraon al Egiptul, tâlcuind visul faraonului despre foametea teribilă ce va cuprinde întreaga lume. În răgazul de 7 ani de belșug, Iosif a adunat tot surplusul de grâu, iar când a venit foametea a îndestulat nu doar pe egipteni, ci și popoarele învecinate care veneau la el să ia hrană. Așa au venit la el după grâne și frații lui care îl vânduseră și acum îl credeau mort, dar au fost iertați de blândul și înțeleptul Iosif. Acesta i-a așezat pe toți evreii în cea mai mănoasă parte a Egiptului, unde au locuit înmulțindu-se foarte, până în vremea întoarcerii lor în pământul făgăduinței, sub povățuirea lui Moise. vezi Facere, cap. 37-50, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, poporul înfometat.
Duminica OrtodoxieiPrin Sinodul al VII-lea ecumenic din anul 787 d.Hr., patronat de sf. împărăteasă Irina și prezidat de sf. patriarh Tarasie este condamnat ca erezie iconoclasmul. După revenirea în forță a acestei erezii, cu prigonirea drept-credincioșilor și cu distrugerea sfintelor icoane, un nou sinod inițiat de altă sfântă împărăteasă, Teodora, în anul 843 d.Hr. a pus capăt definitiv ofensivei iconoclaste, proclamând astfel triumful ortodoxiei. este amintire a triumfului dreptei credințe împotriva iconoclasmului (cel împotriva icoanelor, văzute de eretici drept chip cioplit), triumf celebrat cu o procesiune a icoanelor pictate după modelul chipului nefăcut de mânăÎn vremea viețuirii pe pământ a Mântuitorului, regele Abgar al Edessei a trimis un pictor să zugrăvească în icoană chipul lui Iisus, dar nereușind acesta, Mântuitorul a șters cu o năframă fața Sa, pe care s-au întipărit prin minune trăsăturile Lui. Această icoană, ajunsă la Edesa, a servit ca apărătoare a cetăţii, fiind pusă la una din porţile oraşului până în 944, când a fost mutată la Constantinopol. În 1204, cavalerii Cruciadei al IV-a au luat-o şi au dus-o în Occident. După chipul acestei icoane s-au făcut cópii care, mai mult sau mai puţin reuşite, s-au răspândit în toată lumea bizantină sub numele „Sfânta Mahramă”. al Domnului nostru Iisus în cetatea cea mare a Constantinopolului – centrul Ortodoxiei.
Față în față este pusă Duminica Floriilorvezi Evanghelia după Matei, cap. 21 și cea după Ioan, cap. 12, cu procesiunea de intrare în cetatea cea slăvită a Ierusalimului (centrul iudaismului) a Chipului nezidit al Tatălui, Cel Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus.
Ajungând la Duminica sf Grigorie Palama, episcopul-cărturar al Tesalonicului, facem pomenire de disputa teologică cu privire la cunoașterea și experierea lui Dumnezeu prin energiile Lui necreateSfântul Grigorie Palama a învăţat că sfinţii, când Dumnezeu voieşte, pentru credinţa lor puternică şi pentru multa lor rugăciune, pot pregusta încă din viaţa aceasta slava sau lumina împărăţiei cerurilor, care este lumină necreată şi netrecătoare. Această lumină s-a arătat la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor (vezi Evanghelia după Matei, cap. 17). Sf. Grigorie Palama este pomenit ca „fiu al dumnezeieştii şi neînseratei lumini”, adică teolog al luminii dumnezeieşti neapuse, necreate şi veşnice. În acelaşi timp Biserica a rânduit în a doua duminică din Sfântul şi Marele Post să fie pomenit Sf. Grigorie Palama, pentru a ne arăta că dreapta credinţă pe care am prăznuit-o în mod deosebit în duminica anterioară nu este o credinţă teoretică, ci este credinţa care duce pe credinciosul ortodox la viaţă şi lumină veşnică. (text preluat de pe doxologia.ro) și de nașterea isihasmuluiIsihasmul desemnează lucrarea tainică de curățire de patimi a creștinilor ortodocși, care are în centrul ei repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul) și dorința de liniștire interioară.. Marele sfânt Grigorie, cunoscător desăvârșit al Scripturii și a toată știința omenească a vremii sale, a primit nemijlocit harul Sfântului Duh, trăindu-L pe Dumnezeu încă din timpul vieții pământești.
De partea cealaltă a traseului stă aducerea aminte a sfintei Maria cea din EgiptMaria (344 – 422 d.Hr.) a trăit o viață de prostituată timp de 17 ani în Alexandria, dar călătorind la Ierusalim, a dorit se închine Sfintei Cruci. Fiind oprită la intrare de puterea dumnezeiască, Maria s-a închinat plângând cu amar la Maica Domnului, rugându-o ca să îi dea voie să sărute Sfânta Cruce și făgăduind că se va pocăi de viața ei desfrânată. Dobândindu-și dorința, s-a spovedit și s-a împărtășit, retrăgându-se apoi în pustia Iordanului timp de 47 de ani de aspre nevoințe. Întâlnindu-se în chip minunat cu sfântul Zosima în deșert, i-a povestit la cerere, cu multă smerenie, viața ei, timp în care s-a arătat că a fost dăruită cu darul înainte vederii și cu toată cunoașterea Scripturii și a înțelepciunii dumnezeiești a Bisericii. Și fiind împărtășită după un an prin mâna lui Zosima cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului, a adormit întru Domnul., cea neînvățată și necunoscătoare a Scripturii. Ea a primit prin pocăința ei fierbinte harul Duhului, ajungând să cunoască nemijlocit Cuvântul și să trăiască Înțelepciunea încă din timpul vieții pământești.
Ca în orice călătorie mai lungă și, în consecință, și mai obositoare este înțelept să fie ales un loc de popas pentru refacerea puterilor și pentru întărirea hotărârii de a ajunge la sfârșitul dorit al drumului.
Creștinul care străbate în fiecare an drumul spre Rai al restaurării chipului său căzut găsește popas la mijlocul Postului Mare, în Săptămâna Sfintei și de-viață-dătătoarei Cruci. În această săptămână o vom găsi spre închinare în mijlocul oricărei biserici ortodoxe, stând ca Pom al Vieții în noul Rai – Biserica:
Alt rai s-a cunoscut Biserica, precum cel mai dinainte, având lemn purtător de viață Crucea Ta, Doamne, din care prin atingere luăm nemurire.
Veniţi amândoi cei întâi zidiţi, care aţi căzut din ceata de sus, prin pizma ucigaşului de oameni, pentru gustarea amară a mâncării din pomul cel dedemult. Iată vine preacinstitul lemn cu adevărat, la care alergând cu bucurie, îmbrăţişaţi-l şi strigaţi către dânsul cu credinţă: Tu eşti sprijinul nostru, Cruce preacinstită, din al cărei fruct gustând, am dobândit nestricăciune, luând adevăratul Eden cel dintâi şi mare milă.
(cântare din Duminica Sfintei Cruci)
Această săptămână aflată la jumătatea Postului Mare este străjuită de două Duminici-trepte: Duminica Sfintei Cruci și Duminica sfântului Ioan ScărarulIoan din Sinai ori Sinaitul, uneori numit și Ioan Scolasticul sau Ioan Climax (climacus = scară) (579-649) a fost un cuvios monah și stareț în mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, muntele unde altădată sfântul prooroc Moise a primit Legea. S-a apropiat de Dumnezeu într-atât încât mulți dintre ceilalți monahi și dintre mireni, auzind de sfințenia lui, veneau la el să ceară sfat. Așa a scris sfântul cartea numită Scara desăvârșirii sau Scara dumnezeiescului urcuș, considerată a fi cel mai înalt ghid de viețuire creștină ascetică, aducând asemenea marelui Moise învățătura cerească a apropierii omului de Dumnezeu..
Prin prima învățăm treptele pătimirii, ale suferinței de bunăvoie pentru dragostea către Dumnezeu și aproapele (cele mai la îndemână fiind postirea de bucate de origine animală și renunțarea la comoditate pentru a face faptele bune ale credinței), având ca exemplu viu în fața ochilor pătimirile Domnului nostru pentru a ne salva de la moarte.
Prin cea de-a doua ne înaripăm cu treptele sfințirii, aflând mai în amănunt despre capcanele ce se întind în calea mântuirii (capcane puse adeseori chiar de obișnuințele și viciile proprii) și despre cum să le depășim.
Tot în această săptămână este tainic zugrăvită slăvirea Maicii lui Dumnezeu și pururea-fecioarei Maria, Doamna noastră ocrotitoare și mijlocitoare, pentru că între toate numirile prin care este ea cântată de Biserică se află la mare cinste cea de scară cerească și ușa raiului:
Toate cântările acestei săptămâni ne pun înainte spre însuflețire răsplata Învierii ce ne așteaptă la capătul căii aspre a Postului, bucuria ce o vom avea din gustarea ne-muririi, a veșniciei în prezența Dumnezeului nostru Cel Bun – intrarea în Raiul desfătării din care ne-am înstrăinat prin neînfrânare și petrecerea împreună cu toți cei care au dorit cu dor nespus veselirea Zilei Domnului – slăvita Lui Înviere.
Înjumătăţind calea postului care duce la cinstită Crucea Ta, binevoieşte ca şi noi cei salvați din mâna vrăjmaşului prin credinţă, să vedem ziua Ta, pe care a văzut-o Avraam şi s-a bucurat; şi să ne împărtăşim din cina cea de taină, cu pace strigând: Luminarea şi Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
(cântări din Săptămâna Înjumătățirii Postului)
recomandare de lectură:
- Triodul explicat, de Macarie Simonopetritul
- Cartea de slujbe Triodul
- Postul cel Mare – pași spre Înviere, de Alexander Schmemann
resurse:
- Mural from St. Edward’s RC Church, Manchester UK
- Photo by Julian Hochgesang on Unsplash
Multumesc mult, Ana! Am citit si rascitit acest articol. Descoperirea este fascinanta. Nimic nu este intamplator. Totul are sens. Doamne ajuta!
Nu pot decât să răspund prin cuvintele Scripturii:
Să fie numele lui Dumnezeu binecuvântat din veac și până în veac, că a Lui este înțelepciunea și puterea. Și El este Cel care schimbă timpurile și ceasurile, Cel care dă jos de pe tron pe regi și Cel care îi pune; El dă înțelepciune celor înțelepți și știință celor pricepuți. El descoperă cele mai adânci și cele mai ascunse lucruri, știe ce se petrece în întuneric și lumina sălășluiește cu El. (Daniel 2)