În 1915, reputatul fiziolog american Walter Cannon definea stressul ca fiind mecanismul de adaptare al organismelor la schimbările mediului extern. 40 de ani mai târziu, biochimistul canadian Hans Selye pune bazele teoretice și practice pentru descrierea și investigarea sindromului general de adaptare, adică a stressului. Astfel, el vorbea despre 3 stadii de evoluție a acestuia:
- Reacția de alarmă a organismului, pentru neutralizarea efectului nociv a agentului stresant;
- Stadiul de rezistență sau adaptare, în care sunt mobilizate toate mijloacele de apărare ale organismului;
- Stadiul de epuizare, care apare dacă agentul stresant este unul puternic, ce acționează timp îndelungat.
Asupra organismului acționează permanent factori stresanți de diferite tipuri: fizici, chimici, biologici, psihici, sociali. Aceștia declanșează la nivel celular mecanisme adaptative, de supraviețuire, foarte bine puse la punct și extrem de eficiente; dar dacă toleranța celulei este depășită (datorită intensității stimulului sau acțiunii îndelungate), aceasta moare.
Cine, mai exact, stresează celulele? Șocul termic, speciile reactive de oxigen (SRO) și alți radicali liberi, hipoxia, radiațiile UV și ionizante, variațiile compoziției sângelui, leziunile ADN-ului, șocul osmotic, supraîncărcarea cu proteine.
Ultimul dintre cele 3 stadii enumerate mai sus– cel de epuizare a organismului în fața acțiunii unor agenți (fizici, chimici, biologici, psihologici) a căror acțiune asupra celulelor și țesuturilor a fost atât de nocivă încât orice încercare a acestora de a se adapta s-a soldat cu eșec – este mai bine cunoscut sub urâta denumire de cancer.
Ce-i cu antioxidanții din titlu?
Antioxidanții sunt acele substanțe care vin să contracareze acțiunea unor factori stresanți foarte importanți, anume speciile reactive de oxigen (SRO). Dacă de radiațiile UV, de stresul psihologic, de substanțele cancerigene din alimente ne mai putem feri, formarea speciilor reactive de oxigen este un proces natural ce are loc în urma reacțiilor din interiorul celulelor. Desigur, organismele vii sunt echipate cu sisteme de protecție față de SRO, dar eficacitatea acestor sisteme în cazul organismelor animale și umane depinde de niște substanțe (numite de noi antioxidanți) pe care le produc doar… plantele. Din fericire, antioxidanții produși de plante au același efect – antioxidant – în corpul nostru ca și în al plantelor. În corpul plantelor, antioxidanții sunt produși în niște structuri specific vegetale, numite plastide. Mulți dintre ei sunt și colorați, putându-i recunoaște după organele vegetale în care se găsesc. Unii sunt roșii, alții sunt albaștri-vineții, alții galbeni. Alții sunt incolori. Sângele nostru îi preia la nivel intestinal și îi transportă la celulele încântate de sosirea transportului benefic.
Oamenii de știință au elaborat o metodă de măsurare a activității antioxidante a alimentelor. O metodă, adică, prin care se poate determina ce putere de inhibare și neutralizare a radicalilor liberi au alimentele, în funcție de conținutul lor în compuși antioxidanți. Este vorba despre metoda ORAC. În anul 2007, Departamentul de Agricultură al SUA publica un raport cu informațiile legate de activitatea antioxidantă a 277 de alimente. În 2012, mai mulți cercetători publică rezultatele unor analize mai laborioase despre conținutul total în antioxidanți pentru 3100 de alimente, băuturi, condimente și suplimente alimentare. Cel mai important lucru remarcat în urma acestor cercetări este acela că o alimentație bazată preponderent pe produse de origine animală este foarte săracă în antioxidanți, în vreme ce una bazată pe produse din plante – adică vegetale – este bogată în antioxidanți datorită miilor de substanțe fitochimice cu activitate antioxidantă care se găsesc în plante.
Dintre toate produsele vegetale utilizate în alimentația noastră, cele mai bogate în antioxidanți sunt ierburile și mirodeniile. Chiar dacă acestea reprezintă o foarte mică parte din hrana noastră – cantitativ vorbind –, aportul de antioxidanți adus pe această cale este unul semnificativ. În plus, plantele uscate au un conținut mai mare în antioxidanți decât cele proaspete. Îmbogățiți-vă, așadar, mâncărurile cu șofran, busuioc, mărar, măghiran, oregano, mentă, salvie, cimbru, cardamom, scorțișoară, cuișoare, chimen, turmeric, usturoi, ghimbir, semințe de muștar, nucșoară, ceapă, pătrunjel, piper de toate culorile, semințe de mac, rozmarin!
Condimentelor le urmează plantele medicinale, ale căror proprietăți farmacologice se datorează și cantității mari de antioxidanți conținuți. Regele plantelor medicinale din punctul acesta de vedere este un copac din America de Sud, a cărui sevă conține o cantitate excepțional de mare de antioxidanți. Această sevă de Croton lechleri a fost folosită de localnici încă din cele mai vechi timpuri ca leac cicatrizant, antifungic, antiseptic, antiviral și antihemoragic. Analizele de laborator au arătat că antioxidanții din această plantă au activitate antitumorală. Altă plantă medicinală extrem de bogată în antioxidanți este de origine indiană, triphala, pentru care s-au demonstrat, deasemeni, proprietățile protectoare împotriva cancerului. Dar nu sunt de lepădat nici plantele autohtone, dintre care multe le-am enumerat în categoria mirodeniilor.
Următoarele pe listă sunt așa-numitele fructe de pădure. Cu un conținut mare de flavonoide, taninuri, stilbenoide, acizi fenolici și lignani, fructele de pădure reprezintă o sursă excelentă de antioxidanți. În capul listei tronează fructele amla (un fel de agrișe indiene), măceșele uscate, afinele, agrișele, coacăzele, căpșunile.
Alte fructe bogate în antioxidanți sunt caisele, merele, curmalele, prunele, mango, rodia, portocalele, papaya ș.a. Și în cazul fructelor este valabilă afirmația pe care am făcut-o mai sus cu privire le condimente: cu cât sunt mai uscate, cu atât conținutul în antioxidanți este mai mare.
Unele semințe sunt și ele bogate în antioxidanți, mai ales cele consumate cu tot cu pieliță, unde sunt concentrate flavonoidele. Astfel, nucile (cele obișnuite, românești) sunt extrem de bogate în AOX, urmate de nucile pecan, semințele de floarea-soarelui și castane.
Dintre leguminoase, legume și verdețuri, se remarcă bobul, lintea, anghinarele, varza kale, broccoli, rucola, sparanghelul, sfecla roșie, morcovii, conopida, țelina ș.a.
Cerealele integrale (și pseudo-cerealele) sunt deasemeni alimente bogate în antioxidanți: hrișca, grâul, ovăzul, secara, porumbul.
Alte surse importante de antioxidanți sunt reprezentate de cafea și ceaiul verde. Nici ciocolata nu se lasă mai prejos, fiind un produs bogat în antioxidanți (desigur, ne referim la ciocolata veritabilă, cu conținut crescut de masă de cacao).
Ca și notă de curiozitate, laptele de sân are un conținut în antioxidanți comparabil cu cel din sucul de rodie, din căpșuni și cafea și incomparabil mai mare față de formulele pentru copii din comerț.
Surse bibliografice
L. Mahan, Janice l. Raymond, 2017. Krause’s Food & The Nutrition Care Process, 14th ed., Elsevier, St. Louis, Missouri
Campbell C. T., Campbell T. M., 2012. Studiul China, Ed. Adevăr Divin, Brașov
Chirilă P., Mădălina P., Cristela G., 2012. Nu hrăni cancerul!, Ed. Christiana, București
Chirilă P., Popescu C. G., 2014. Prevenirea cancerului – cu un studiu economic comparat, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Carlsen Monica H., Halvorsen B. L., Holte K., Bøhn S. V., Dragland S., Sampson Laura, Willey C., Senoo H., Umezono Y., Sanada C., Barikmo Ingrid, Berhe N., Willett W. C., Phillips Katherine M., Jacobs D. R. Jr., Blomhoff R., 2010. The total antioxidant content of more than 3100 foods, beverages, spices, herbs and supplements used worldwide, publicat în Nutrition Journal, preluat de pe https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2841576/
Pellegrini N., Serafini M., Salvatore S., Del Rio D., Bianchi M., Brighenti F., 2006. Total antioxidant capacity of spices, dried fruits, nuts, pulses, cereals and sweets consumed in Italy assessed by three different in vitro assays, publicat în Molecular Nutrition&Food Research, preluat de pe https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17039458
http://www.orac-info-portal.de/download/ORAC_R2.pdf
Nițu Rozalia, Corol Delia I., Toma N. Radicali liberi în sisteme biologice; efectele lor citogenetice, București, preluat de pe http://ebooks.unibuc.ro/biologie/biotehnologie/articolul2.pdf
